După ce arta românească a fost dominată, mai multe secole, de arta bizantină și de religia creștină, nudul a pătruns în pictura românească și prin opera lui Nicolae Grigorescu.
Anul acesta, Romfilatelia introduce în circulație, vineri, 15 februarie, emisiunea de mărci poștale intitulată Nuduri în pictura românească, în care sunt ilustrate cele mai apreciate opere de acest gen aparținând lui Nicolae Grigorescu.
Nicolae Grigorescu (1838-1907), socotit a fi marele maestru al penelului românesc, a ilustrat, în picturile sale, simbioza dintre realismul Școlii de la Barbizon, impresionism şi simbolism.
Nicolae Grigorescu a fost primul artist plastic care a devenit membru al Academiei Române.
„Rar sunt cei dintre pictorii noștri care să fi simțit adânc farmecul feminin, acea căldură ce emană din trupul și fața femeii, acel flux nervos ce străbate ființa ei tânără”, spunea George Oprescu.
În picturile ale căror imagini sunt reproduse pe timbre, se regăsesc modelele care-l atrăgeau cel mai mult pe Nicolae Grigorescu, respectiv cele delicate, încă neformate, zvelte și mlădioase, în care totul era numai promisiune și nimic ajuns la maturitate.
Pe timbrul cu valoarea nominală de 2 lei este ilustrată imaginea tabloului Bacanta, cel mai reușit dintre toate nudurile pe care le-a pictat Nicoale Grigorescu. Este un tablou de dimensiune mijlocie și a fost pictat cu o pasiune și o căldură ce s-au transmis în întregime acestei compoziții plastice remarcabile.
Timbrul cu valoarea de 3 lei reproduce lucrarea După baie, în care personajul este văzut din spate, manieră picturală ce pune mai bine în valoare linia delicată a formelor – curbura gâtului și întreaga unduire a corpului.
Timbrul cu valoarea de 5 lei, care ilustrează pictura Intrând în baie și timbrul cu valoarea de 19 lei, care redă pictura Înainte de baie, păstrează armonia cromatică și etalarea cu finețe a formelor într-o poetică prezentare, care îmbină ambianța peisaj-lumină, plină de lirism și îndemn la visare.
Pe plicul „prima zi” este redată pictura Nud pe malul mării, ce conturează, pe fundalul mării și al cerului, silueta elegantă, nobilă a unei femei privind romantic într-o parte, pictura îmbinând tratarea realistă a nudului cu elemente impresioniste în interpretarea peisajului.
Pictat pe malul Mării Negre, în dreptul localității Viile, de lângă Constanța, tabloul a avut drept model personajul feminin cunoscut sub numele de Zettina Urechia.
Nicolae Grigorescu (n. 15 mai 1838, Pitaru, România – d. 21 iulie 1907, Câmpina, România) este primul dintre fondatorii picturii române moderne, urmat de Ion Andreescu și Ștefan Luchian. Nicolae Grigorescu a devenit un simbol pentru tinerele generații de artiști care, în primele decenii ale secolului al XX-lea, căutau să identifice și să aducă la lumină valorile spiritualității românești.
La vârsta de doar zece ani, Nicolae Grigorescu a intrat ca ucenic de iconar în atelierul lui Anton Chladek pentru o perioadă de doi ani. Nicolae s-a inspirat din miniaturile executate de către maestrul său și a păstrat maniera plină de farmec, ușoară și delicată, cu acel colorit proaspăt și suav care poate fi regăsită în icoanele sale din primii ani ca și în cele realizate imediat după terminarea uceniciei de atelier. Aceeași manieră poate să fie văzută și în lucrările de factură târzie în care artistul a ajuns la perfecțiuni ale genului. El a folosit în toate acestea stilul retoric și primitiv al primilor pictori de șevalet, încadrându-se în acest fel în stilul picturii neoclasice care era promovat de noile școli de pictură bisericească care apăruseră în Țara Românească.
Realizările din domeniul picturii religioase sunt: icoanele și prăznicarele de la biserica din Băicoi, icoanele de la Mănăstirea Căldărușani, icoana Sfântului Spiridon de la biserica Alexa din București, picturile murale de la Mănăstirea Zamfira, picturile de la Mănăstirea Agapia și de la biserica din Puchenii Mari. Grigorescu a căutat să găsească o formulă adecvată de aplicare a clasicismului în iconografia tradițională, urmând drumul înaintașilor săi în această direcție. Practic, până la vârsta de douăzeci de ani, el l-a depășit pe Anton Chladek, Gheorghe Tattarescu sau Constantin Lecca, cei care au fost promotorii înnoirii clasiciste din primele decenii ale secolului al XIX-lea în România. Cele mai reprezentative lucrări care au rămas din prima perioadă de creație a artistului sunt icoana de la biserica Alexa, icoana realizată pentru catapeteasma de la Căldărușani intitulată Isus și femeia Samarineană, cele opt icoane împărătești de la Zamfira, Epitaful și praporul de la Zamfira și picturile murale de la Agapia.
Ca urmare a activității sale de la Agapia, Nicolae Grigorescu a fost remarcat de către politicianul Mihail Kogălniceanu. Astfel, a beneficiat de o bursă de studii pentru cinci ani de zile la Paris începând din toamna anului 1861. După analizele controversate ale biografilor săi, s-a înscris la École nationale supérieure des beaux-arts. Într-o epocă de plină efervescență în căutarea unor noi căi de primenire a expresiei, artistul s-a alăturat pictorilor de la Barbizon și a urmat calea realismului și mai apoi a impresionismului. Urmându-și vocația de peisagist, el a fost mai atras decât de orice altceva, de Barbizon, satul care era în acele timpuri celebru prin arta înnoitoare a lui Jean-François Millet, Gustave Courbet și a lui Théodore Rousseau, promotori ai realismului care s-au stabilit chiar aici. Emblematici pentru această perioadă efervescentă a Barbizonului au mai fost și pictorii precursori ai impresionismului Jean-Baptiste Camille Corot și Charles-François Daubigny ca și mulți alții care au făcut celebră Școala de la Barbizon.
A participat la Războiul de Independență (1877-1878) împreună cu Sava Henția, Carol Popp de Szathmári și G.D. Mirea. A însoțit armata română în calitate de „pictor de front”, realizând la fața locului în luptele de la Grivița și Rahova desene și schițe, care au stat la baza unor mari compoziții.
Din 1879 până în 1890, a lucrat îndeosebi în Franța, fie în Bretania la Vitré, fie în atelierul său din Paris. Revenit în țară, a deschis mai multe expoziții personale la Ateneul Român între anii 1891 și 1904. Din anul 1890, s-a stabilit la Câmpina și s-a dedicat cu preponderență subiectelor rustice, într-o nesfârșită variație a motivului, a pictat portrete de țărănci, care cu boi pe drumuri prăfuite de țară și numeroase peisaje cu specific românesc.
În cadrul „Expoziției Universale” de la Paris (1867), participă cu șapte lucrări, expune la Salonul parizian din 1868 tabloul Tânără țigancă, revine de câteva ori în țară și, începând din 1870, participă la Expozițiile artiștilor în viață și la cele organizate de „Societatea Amicilor Bellelor-Arte”. În anii 1873-1874 face călătorii de studii în Italia (Roma, Napoli, Pompei), Grecia și la Viena. În 1877 este convocat să însoțească armata română în calitate de „pictor de front”, realizând la fața locului în luptele de la Grivița și Rahova desene și schițe, ce vor sta la baza unor compoziții.
Din 1879 până în 1890, lucrează îndeosebi în Franța, fie în Bretania la Vitré, fie în atelierul său din Paris. Revenit în țară, deschide mai multe expoziții personale la Ateneul Român între anii 1891 și 1904. Din 1890 se stabilește la Câmpina și se dedică preponderent subiectelor rustice, într-o nesfârșită variație a motivului, pictează portrete de țărănci, care cu boi pe drumuri prăfuite de țară și numeroase peisaje cu specific românesc. În 1899 este numit membru de onoare al Academiei Române.
Într-un moment decisiv pentru constituirea culturii României moderne — în poezie se afirma geniul lui Eminescu — Nicolae Grigorescu întreprinde o spectaculoasă înnoire a limbajului plastic.
Cu o formație în care se recunoaște filonul tradițiilor picturii murale, de care se apropie în anii tinereții și deopotrivă, experiențele impresioniștilor, Grigorescu se manifestă în diverse genuri cu o autoritate mare. Influența covârșitoare pe care a avut-o asupra contemporanilor lui a marcat și evoluția generației ce i-a urmat. Creația sa a inaugurat astfel o tradiție picturală de amplă rezonanță.
Daniel Mureșan
